Didi: "Vreau sa câştig Campionatul cu CFR 1907 Cluj!"
Tweet
Revenit după o lungă perioadă de inactivitate, cauzată de o accidentare gravă la genunchi, Didi demonstrează că se poate conta pe el şi are planuri mari pentru acest sezon!
cfr1907.ro: În partida cu Dunărea Galaţi ai marcat primul gol de la revenire. Cum te simţi?
Didi: "A fost o zi foarte frumoasă pentru mine. M-am bucurat enorm mai întâi pentru victoria echipei şi apoi pentru golul marcat după o perioadă mai lungă. Sper să fie doar începutul!."
cfr1907.ro: Tot cu ocazia partidei din Cupa României ai primit distincţia pentru cel mai bun jucător al meciului. A fost o onoare, o responsabilitate sau o presiune?
Didi: "În primul rând a fost o onoare! Nu mă aşteptam, dar sunt foarte bucuros că prestaţia mea a fost apreciată."
cfr1907.ro: Cum te simţi din punct de vedere fizic? Mai resimţi dureri sau eşti refăcut 100%?
Didi: "Din punct de vedere fizic nu mă simt aşa bine deoarece am nevoie de mai multe meciuri pentru a reveni la nivel optim. Totuşi, sunt convins că de la meci la meci va fi mai bine, mai ales că genunchiul şi-a revenit 100%."
cfr1907.ro: Chiar şi după o pauză atât de lungă nu ţi-ai pierdut zâmbetul. Cât de greu a fost să stai departe de teren şi de colegi?
Didi: "A fost foarte greu să privesc meciurile din tribună atâta timp. Vreau să ajut echipa din teren şi sper să nu mă mai accidentez prea curând."
cfr1907.ro: Care sunt planurile tale pe termen scurt şi lung?
Didi: "Vreau să revin cât mai repede la 100% din toate punctele de vedere şi să prind primul "11". Va fi greu deoarece avem un lot valoros, dar voi munci mult şi vom vedea ce va fi. În acest sezon vreau să câştig Campionatul cu CFR 1907 Cluj!"
Articole asemănătoare
Echipele de start în partida Gloria Bistriţa - CFR 1907 Cluj
12 Septembrie 2008
Ei sunt câştigătorii!
10 Septembrie 2008
PORTRET Peralta - A sosit clipa!
5 Octombrie 2008
Iuliu Mureşan: "Echipa a II-a va câştiga Cupa, iar echipa I, Campionatul"
10 Septembrie 2008
Cronică de meci: Victorie cu 2 autogoluri
3 August 2008
S-au pus în vânzare abonamentele pentru Liga I
7 Iulie 2008
"Dinamo e slabă"
31 Martie 2008

16 iul 2012, 00:00- CFR 1907 ClujCampioană!












