Iuliu Mureşan: "Nu ne temem de Chelsea. Îi respectăm pentru că au valoare."
TweetIuliu Mureşan: "Suntem pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru meciul cu Chelsea Londra. Din 2002 anunţăm că avem un vis – Champions League – şi iată că am reuşit să-l realizăm. În viaţă e important să ai un obiectiv, o ştachetă ridicată cât mai sus pe care să o atingi la un moment dat. Nu ne lăudăm, dar ne-am atins obiectivul prin multă muncă, mulţi bani şi un management pe măsură.
Am început bine campania în Champions League, surprinzând pe toată lumea cu victoria de la Roma. Totuşi, partida cu Chelsea va fi mult mai dificilă decât cea cu AS Roma deoarece oaspeţii noştri de miercuri reprezintă o superputere a fotbalului, cu jucători extraordinari. Meciul este foarte important pentru noi pentru că, în eventualitatea în care vom reuşi să facem puncte, pe lângă faptul că am crea o nouă surpriză, ne-am apropia de alt vis de-al nostru – obţinerea locului 3, cel puţin, şi calificarea în “primăvara europeană”. Suntem conştienţi că este foarte greu, aproape imposibil, dar ne propunem şi poate vom reuşi. Nu ne temem de Chelsea ci îi respectăm pentru că au valoare. Tactica noastră nu va fi una defensivă. Întreaga echipă va face ambele faze de joc, atac şi apărare.
De asemenea, faptul că jucăm acasă reprezintă o presiune în plus pentru noi, dar sunt sigur că publicul extraordinar şi galeria, care creşte mult calitativ şi numeric, ne vor susţine aşa cum au făcut-o la meciul cu Steaua. Vom avea un stadion plin, este o cerere foarte mare de bilete şi probabil că astăzi sau mâine se vor epuiza şi cele aproape 4000 rămase, acestea putând fi achiziţionate şi în ziua meciului, miercuri 01.10.2008, până la ora 14:00, de la casele de bilete ale stadionului “Dr. Constantin Rădulescu”, în cazul în care vor mai fi disponibile.
În ceea ce priveşte detaliile organizatorice, pot spune că suntem angrenaţi în finalizarea acestora, specialiştii UEFA şi TEAM începând să sosească încă de aseară. În această seară, la ora 20:55, vor sosi, cu un charter, jucătorii de la Chelsea şi o parte a staff-ului tehnic, restul delegaţiei urmând să ajungă la Cluj marţi, 30.09.2008, tot cu un charter, la ora 14:00. Această partidă va consemna şi inaugurarea noii tabele de scor, care ne-a costat aproximativ 1 milion de euro, şi a noilor vestiare şi dotări. Suporterii englezi vor veni în ziua meciului şi vor fi tot timpul supravegheaţi de 6 poliţişti londonezi specializaţi în astfel de evenimente care se vor afla în legatură permanentă cu forţele de ordine clujene. Securitatea spectatorilor este foarte importantă atât pentru noi, cât şi pentru UEFA."
Articole asemănătoare
Președintele clubului CFR 1907 Cluj, Iuliu Mureșan va fi prezent astăzi la emisiunea ”Fotbal...
26 Septembrie 2011
Cupe 360°
24 Mai 2011
Președintele clubului CFR 1907 Cluj, Iuliu Mureșan va fi prezent astăzi la emisiunea ”Suport...
25 Martie 2011
Conferința a fost reprogramată!
21 Decembrie 2010
Numirea noului antrenor va avea loc mâine la Conferința de Presă
21 Decembrie 2010

16 iul 2012, 00:00- CFR 1907 ClujCampioană!












