Sâmbătă, 22 Octombrie 2011, 20:27
Min.61 Peralta <> Celestino; Mureșan <> Hora
La trei minute după intrarea lor pe teren, CFR-ul a reușit să egaleze prin Cadu care a transformat o lovitură de pedeapsă obținută de Sougou. Scor final 2-1, iar echipa noastră urcă până pe locul 2 în clasament, urmând ca etapa următoare să întâlnească pe F.C. Brașov în deplasare.
Echipa de start:
33.CARLOS BETO
4.PANIN CRISTIAN
20.RICARDO CADU (CPT)
55.NUNO DIOGO
45.MARIO CAMORA
6.MUREȘAN GABRIEL
7.RENAN GARCIA
99.SOUGOU MODOU
18.SIXTO PERALTA
19.WELDON SANTOS
16.BASTOS RAFAEL
Weldon(e) CFR!
Tweet
CFR 1907 Cluj a urcat pe locul secund în clasamentul Ligii I după ce a reușit să învingă pe Ceahlăul Piatra Neamț cu scorul de 2-1. Golurile echipei noastre au fost marcate de Weldon și Cadu, în timp ce pentru oaspeți a marcat Achim.
Feroviarii au început foarte bine partida susținută în fața proprilor suporteri. În minutul 4 al partidei, Modou Sougou a trimis în bara laterală a porții apărate de Villadsen, trecând de puțin pe lângă deschiderea scorului. Un minut mai târziu jucătorul Ceahlăului, Radovanovici a pus în pericol poarta apărată de Beto însă din fericire șutul său din apropiere a trecut peste poartă. În minutul 17 atacantul echipei noastre, Weldon Santos a deschis scorul după o incursiune pe partea stângă finalizată cu gol, profitând de o deviere a lui Onciu. Gabriel Mureșan a fost foarte aproape de 2-0, însă portarul oaspeților i-a refuzat golul, intervenind salvator la șutul mijlocașului feroviar.
CFR 1907 Cluj s-a văzut egalată în minutul 57 după ce Achim l-a învins pe Beto din 13 metri cu o lovitură de cap bine plasată. În urma primirii golului, Jorge Costa a efectuat prompt 2 schimbări iar acest lucru s-a și văzut pe tabela de marcaj.
Min.61 Peralta <> Celestino; Mureșan <> Hora
La trei minute după intrarea lor pe teren, CFR-ul a reușit să egaleze prin Cadu care a transformat o lovitură de pedeapsă obținută de Sougou. Scor final 2-1, iar echipa noastră urcă până pe locul 2 în clasament, urmând ca etapa următoare să întâlnească pe F.C. Brașov în deplasare.
Echipa de start:
33.CARLOS BETO
4.PANIN CRISTIAN
20.RICARDO CADU (CPT)
55.NUNO DIOGO
45.MARIO CAMORA
6.MUREȘAN GABRIEL
7.RENAN GARCIA
99.SOUGOU MODOU
18.SIXTO PERALTA
19.WELDON SANTOS
16.BASTOS RAFAEL
Golurile înscrise de Weldon și Cadu
Articole asemănătoare

16 iul 2012, 00:00- CFR 1907 ClujCampioană!



















