Joi, 22 Septembrie 2011, 00:08 Cupa României 2011: Feroviarii au fost eliminați din competiție de Astra Ploiești

Cupa României 2011: Feroviarii au fost eliminați din competiție de Astra Ploiești

CFR 1907 Cluj a fost eliminată din Cupa României după ce echipa antrenată de Marius Șumudică a reușit să îi învinga pe feroviari cu scorul de 1-0.

Prima repriză s-a desfășurat sub semnul echilibrului, în care posesia și ocaziile cele mai mari au aparținut alb-vișiniilor. Gabi Mureșan a fost protagonistul celei mai mari ocazii care s-a consumat în minutul 4 al partidei. Emmanuel Kone și Kapetanos ar fi putut înscrie primul gol din partida cu Astra, însă o nesincronizare între cei doi a făcut ca tabela de marcaj să indice un 0-0 la sfârșitul primei reprize. În startul reprizei secunde, gazdele au reușit să înscrie prin Fatai care a profitat de o neînțelegere între Mincă și Rada. După golul primit, feroviarii au pornit intr-o adevărată cursă în căutarea golului egalizator, care din păcate pentru echipa noastră s-a încheiat fără succes. Ronny Da Silva (min. 73) a fost cel mai aproape de gol, însă portarul gazdelor a avut o intervenție salvatoare la lovitura sa de cap.
În etapa următoare din cadrul Ligii I, feroviarii vor înfrunta echipa antrenată de Răzvan Lucescu, Rapid București, ocupanta locului patru în clasament.


Echipa de start:

Mincă - Panin - Piccolo - Rada - Nicoară - Hora - Mureşan - Kivuvu - Kone - De Zerbi - Kapetanos

Rezerve: Fernandes, Cadu, Renan, Peralta, Ronny, Rui Pedro, Weldon

 

  • CFR 1907 ClujCampioană!

Ecomax

Hotel Granata

La Liga