Sâmbătă, 28 August 2010, 11:46 Dragii noştri...

Dragii noştri...

CFR 1907 Cluj

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

SUPORTERII CFR 1907 CLUJ:


"Dragii noştri,


Ne-am hotărât să vă scriem acest răvaş fiindcă vrem să ştiţi că, deşi suntem un pic supăraţi pe voi din pricina rezultatelor, vă susţinem necondiţionat.

Vrem să ştii, dragă Andrea, că pentru noi cele trei trofee pe care ni le-ai dăruit în ultimele trei luni sunt nepreţuite şi contează infinit mai mult decât cele 2-3 jocuri nereuşite din acest start de sezon. Şi mai vrem să ştii, Andrea, că avem mare încredere că, sperăm să înţelegi clişeul acesta românesc, poţi redresa corabia.

De asemenea, vrem să ştiţi, dragă Nuno, "Pană", Cadu, Felice, Hugo, Tony, Gabi, Dani, Juan, Dominique, Edi, Boris, Ionuţ, Diogo, Leo, Edimar, Emil, Rafael, "Mumo", Ioan, Emma, Cristi, Yssouf, Lacina, Saşa, Paul, că vă îndrăgim şi vă iubim la fel de mult ca în zilele în care defensiva echipei noastre era o fortăreaţă greu de străpuns, iar apărările adverse îşi rupeau coloana la fiecare raid vişiniu. Toate acele clipe de extaz pe care ni le-aţi oferit şi de care, recunoaştem, ne este tare dor, ne-au rămas în minte şi în inimă şi ne fac să trecem mai uşor peste aceste momente de suferinţă. Şi mai vrem să ştiţi, dragii noştri, că nu vă vom lăsa niciodată singuri. Vrem ca atunci când păşiţi pe gazon, cel de acasă sau cel de oriunde, să simţiţi că undeva, în înaltul tribunei sau al peluzei, în faţa televizoarelor, la serviciu, ba chiar pe patul de spital, bate pentru voi un ocean de inimi vişinii. Avem însă şi o rugăminte: pentru toate aceste inimi, jucaţi cu sufletul, dăruiţi-vă în iarbă, faceţi-le să plângă de bucurie, nu de necaz, şi veţi avea recunoştinţa noastră veşnică! Iubirea e deja a voastră pentru totdeauna!

 

Cu mult drag,

iubitorii necondiţionat de vişiniu de Gruia"

 

 

ECHIPA CFR 1907 CLUJ:

 

"Vă mulţumim pentru susţinerea şi afecţiunea voastră! Continuaţi să fiţi alături de noi şi nu vă vom dezamăgi! Vă aşteptăm în număr cât mai mare la stadion în această seară!"

Articole asemănătoare

Citeşte jocul!

Citeşte jocul!

28 August 2010

Dragii noştri...

Dragii noştri...

28 August 2010

  • CFR 1907 ClujCampioană!

Ecomax

Hotel Granata

La Liga