Andone: "Trebuie să câştigăm la Vaslui!"
Tweet“Nu am făcut o partidă rea împotriva Universităţii şi aş putea spune chiar că prima repriză a fost bună. Din pacate, în cea de-a doua repriză au apărut problemele: nu am făcut pressing în zona mingii şi ne-am retras. Au fost greşeli tactice care ne-au costat. Dacă am fi reuşit să menţinem ritmul şi jocul din prima jumătate, eu zic că am fi câştigat. Regret că nu am reuşit să marcăm mai mult dar sper să remediez problema golului cât mai repede. Ocazii au fost dar ne-a lipsit concentrarea. Trebuie ca pe viitor să fim mai concreţi, să ştim ce vrem pentru că urmează meciurile din Champions League unde trebuie să joci la fel de bine ambele reprize, nu doar una dintre ele. Ne asteaptă o săptămână foarte grea care va culmina cu meciul de la Vaslui şi jucătorii sunt conştienţi de asta. Trebuie să câştigăm la Vaslui!”
Întrebat despre relaţiile cu preşedintele Iuliu Mureşan şi finanţatorul Arpad Paszkany, Ioan Andone a ţinut să liniştească zvonurile apărute şi a declarat: “Totul este în regulă, vorbim deschis despre orice. Echipa trece printr-o perioadă mai puţin fastă şi conducătorii Clubului înţeleg asta. Am libertate totală şi nu este nicio problemă cu presiunea suplimentară pe care conducerea o poate pune pe antrenor. Suntem deschişi şi sinceri unii cu alţii şi asta cred că e esenţial pentru a face performanţă.”
De asemenea, tehnicianul nostru a confirmat că se gândeşte la schimbări importante în lot pentru meciul următor şi că este în căutare de soluţii pentru ineficacitatea de până acum a compartimentului ofensiv: “Asta e problema noastră şi încercăm să o remediem. Nu aş putea spune că îl regret pe Fabbiani pentru că nu pot să am regrete cu atâţia jucători în lot. Îl am pe Dubarbier, pe Semedo, pe Didi, toţi jucători buni dintre care voi alege cea mai buna variantă.”
În încheiere, Ioan Andone a răspuns şi zvonurilor legate de o eventuală mutare la cârma echipei naţionale: “Momentan nu mă interesează echipa naţională. Este visul oricărui antrenor să conducă echipa ţării sale dar deocamdată nu aş pleca de la Cluj. Am aici toate condiţiile pentru a forma o echipă mare şi, bineînţeles, vreau să câştig şi titlul cu numărul 2.”
Articole asemănătoare
Cupe 360°
24 Mai 2011
Cronică de meci: Joc slab şi rezultat pe măsură
24 August 2008
Avancronică: S.C. Vaslui - CFR 1907 Cluj
22 August 2008
Andone: "Trebuie să câştigăm la Vaslui!"
19 August 2008

16 iul 2012, 00:00- CFR 1907 ClujCampioană!

















