STADION

Prezentare

Stadion - Fotbal Club CFR 1907 Cluj - STADION Cel mai nou stadion
pentru cea mai veche echipă

La 35 de ani de la inaugurarea sa cu prilejul unui meci între CFR şi naţionala Cubei, Stadionul din Gruia va găzdui în toamna lui 2008 cele mai importante meciuri din istoria Clujului fotbalistic.

Pe 6 septembrie 2008, România a întâlnit Lituania în Gruia în primul meci disputat de naţionala de fotbal la Cluj după 85 de ani. Câteva săptămâni mai târziu, pe arena purtând numele legendarului antrenor Dr. Constantin Rădulescu vor răsuna pentru prima oară, în cadru oficial, acordurile imnului Champions League. Febrilitatea luptei pentru accederea în cea mai importantă competiţie continentală intercluburi i-a făcut pe oficialii CFR-ului să se pregătească din timp din punctul de vedere logistic pentru meciurile împotriva granzilor Europei.

Stadion - Fotbal Club CFR 1907 Cluj - STADION Încă din 2005, când CFR a evoluat cu success în Cupa UEFA Intertoto, stadionul a intrat într-un amplu proces de modernizare. Afluenţa de public la meciurile cu miză, ambiţiile tot mai mari ale managementului, dar mai ales rigorile UEFA au impus trecerea la o nouă etapă, aceea de mărire a capacităţii arenei. Bătrânul “L” imaginat în urmă cu aproape 4 decenii de preşedintele Aron Dudaş a devenit un stadion închis şi acoperit în mare parte. Numai în tribuna a doua s-au investit în jur de 20 de milioane de euro! Totul pentru ca nu mai puţin de 23.500 de spectatori să-şi poată susţine, astfel, echipa favorită în mare aventură europeană din Liga Campionilor.

  • CFR 1907 ClujDinamo Buc.

Newsletter

ShoutBox

Supercupa României 2009

Campioana României în 2008-2009

Câştigătoarea Cupei României în 2008 şi 2009

Ultimele rezultate
  • Oţelul Galaţi
    1
    CFR 1907 Cluj
    0
  • CFR 1907 Cluj
    1
    Steaua Buc.
    1
  • Unirea Urziceni
    0
    CFR 1907 Cluj
    1
  • CFR 1907 Cluj
    3
    FK Sutjeska Nikšić
    1